Din nou despre sweat shops

D

Asadar la postul meu despre Apple sweat-shops, Andrei a comentat dand un link foarte interesant – un articol de pe situl lui Lew Rockwell, un politician libertarian foarte cunoscut din State.

In esenta pagina respectiva, rezuma punctul de vedere al lui unui editorialist din NY Times, Nicolas D. Kristof  – numit In Praise of the Maligned Sweatshop

Respectivul editorial, cat si doua reactii, pot fi citite aici

Desi ma declar (destul de) libertarian, nu sunt de acord insa cu concluziile respectivului editorial (in esenta ca aceste sweatshopuri ajuta foarte mult natiunile sarace, aducandu-le prosperitate). Asadar:

1. Sweatshopurile degradeaza conditia umana. Daca acceptam ca exista niste drepturi sociale si economice ale omului, si ca acestea creaza niste standarde minimale de viata si munca, faptul ca exista sweatshopuri in care norma de munca este de 15 ore pe zi (6-7 zile pe saptamana) pulverizeaza orice definitie de drepturi inerente conditiei umane. Nici macar nu este vorba de bani. Este vorba ca un astfel de regim este echivalent cu sclavia. Mai ales in acele tari in care nu exista alte optiuni (fie din cauza lipsei altor oportunitati, fie din cauza restrangerii mobilitatii din motive politice sau economice)

 2. Sweatshopurile distrug raportul delicat dintre munca si capital. In momentul in care munca este externalizata in aceste sweatshopuri, diferenta de costuri nu se va reflecta in scaderea preturilor ci in cresterea profiturilor marilor corporatii. Fireste, veti spune ca in tarile civilizate majoritatea lucratorilor sunt si actionari, insa aceasta nu rezolva problema, caci:

 3. Sweatshopurile pot genera o societate foarte statica, in Occident. O societate in care majoritatea veniturilor vor veni din exploatarea capitalului (dobanzi, dividente etc) si nu din exploatarea muncii, este o societate foarte stratificata. Practic cei avuti raman avuti, iar cei saraci raman saraci. Aceasta contravine insa idealurilor marilor revolutii burgheze. Sa ne inchipuim o lume in viitor precum India (sistem de caste) sau precum in Evul Mediu.

Observatie: sunt constient ca punctul asta poate fi discutabil tinand cont ca in USA de exemplu ponderea cea mai mare in PIB o au serviciile (peste 75%) iar nu manufactura. Dar si o parte substantiala din servicii pot fi externalizate.

Sunt constient si de faptul ca staticismul acesta poate fi invins de indivizi cu talente deosebite (ex. supergeeks inovativi) insa problema ramane pentru majoritatea oamenilor.

4. Sweatshopurile rapesc foarte mult din potentialul de dezvoltare, in tarile unde acestea exista. Chiar daca ar fi bune pe termen scurt, sweatshopurile se pot “croniciza”. Nimic nu poate garanta ca un sweatshop din China va evolua de la 15 ore si 70 de dolari la 8 ore si 3-400 dolari. In primul rand pentru ca acolo nu exista o piata libera. Si nici sweatshopurile nu o creaza prin simpla lor existenta. Asadar libertarienii care sunt adeptii pietelor libere uita de acest punct in cazul tarilor totalitare. Mai mult, un salariu foarte mic anihileaza potentialul de revolta al populatiei.

Cam astea sunt argumentele mele deocamdata. Sunt sigur ca au fisurile lor; e doar un punct de vedere scris intr-o pauza. Oricum, parerea mea este ca trebuie sa existe niste minime reglementari internationale care sa fie aplicabile global, in ceea ce priveste conditiile de munca. Mai ales pentru ca Terra isi permite. I mean, exista suficienta valoare pentru a nu fi nevoiti sa avem un sfert de umanitate moarta de foame, si inca un sfert in conditii la fel de precare ca acum 2500 de ani.

Sau daca aceste reglementari sunt o chestie anti-libertariana, atunci e nevoie sa existe economie de piata si drepturi civile si politice in tarile astea cu sweatshopuri pentru a garanta o tranzitie.

Daca aveti pareri, nu ezitati. 🙂

Later update: O gramada de informatii despre Sweatshops gasiti pe wikipedia (istoric, puncte de vedere etc.)

About the author

3 comments

Leave a Reply to weweritza Cancel reply

  • Well…asa cum vad io problema asta, poate fi privita cu sigurantza din mult mai multe puncte de vedere, infara de chestiunea conditie umane afectate:
    1. contine un paradox aproape inepuizabil al conditiei(saracie vs. drepturi/demnitate)- iar aici, intr-adevar, instinctul de conservare face legea. Initiativa ar trebui filtrata mai bine de magnatii occidentali sau prin prisma unor programe specializate ca UNDP din cadrul ONU, in sensul in care trebuie stabilit un set de prioritati in ceea ce inseamna propriu-zis dezvoltare si niste anexe sine qua non cu care aceasta sa se insereze in cadrul tarilor din lumea a3a. Practic ar insemna ca banii occidentali sa vina, evident tradusi in cotele nationale ale tarii respective, dar impreauna cu o paradigma occidentala a muncii.
    2. Saracia lucie nu se elimina decat in long perspective cu miscari macro-economice. Ajutorul imediat trebuie sa vina din masuri administrative care sa insoteasca faza de input a procedurilor macro-economice. Dureaza intre 3-5 ani pana cand efectele lor propriu-zise sa devina contingente si traductibile in factori nationali cu un caracter mai semnificativ decat rata somajului. Dezvoltarea in sine nu inseamna eliminare, care este de fapt un fel de dezvoltare negativa, ci constructie.
    3. Carcterul static pe care il amintea Catalin este deja o maladie, in special in Europa Occidentala. Are alte manifestari dar o analogie poate fi ushor facuta. Satistica se traduce in varste economice ale tarii si consecinte. In principal in Europa consecintele sunt demografice; Europa importa forta de munka pentru a improspata o genealogie slabita, lucru care o face vulnerabila la aporturile exterioare in acest sens.
    4. Mai important este caracterul static pe care il poate cauza colonialismul economic, in termenii unei dependente de capital strain si o fixare a unui model macro-economic care se incetateneste. Pt ca dezvoltarea sa fie reala capitalul trebuie insotit de libertate(informatie, alternanta), dar mai important de libertate practica..in sensul unor sanse obiective. Aceasta miza poate fi intreprinsa la nivel national de catre guvernele tarilor in cauza prin traducerea inputului din coruptie in profit share care sa intre in buget si sa fie restituit tarilor prin infra-structura si promovarea unei dezvoltari alternative celei economice/importate ( educatie, crearea de valori, spirit antreprenorial, etc..un fel de input in public conscience).
    5. In ultimul rand nu trebuie inselata dezvoltarea tehnologica prin permutari de genul China- Africa. O cultura familiarizata atat cu tehnologia cat si cu productia pe banda, cu amprentele industriale la propriu, cu o anumita etica a muncii, nu poate fi translatata de dragul evolutiei economice pe o tara cu un model slab, caracterizat de manufactura, o tara in care populatia este decimata de boala. Interventiile se fac treptat si in primul rand trebuie rezolvate in Africa problemele conditiei umane la propriu, care sunt probleme de natura fiziologica, organica. Acestea din punctul meu de vedere sunt obstructii si ele trebuie reparate dezinteresat, nu prin pretul unei forte de munca ci prin pura caritate pt ca fac apel la pb de baza, nu permit nici o interpretare etica, ci doar un semnal de alarma.

  • 1. E greu de impus standarde minime de viata si munca pentru ca sensul notiunii de minim difera in functie de context. Unul este standardul minim care se aplica in cazul Frantei si altul in cazul Bangladesh-ului. Ce vreau sa spun e ca niste standarde minime de viata si munca sunt imposibil de implementat peste tot pe glob (desi ar fi de dorit). In cazul de fata, de exemplu, care ar trebui sa fie durata maxima de lucru intr-o zi aplicata pe plan mondial? (ca 15 ore e prea mult: 14 ore? 13? 12? 10 ore si 47 de minute? 8 ore? 7,5? Orice incercare de a stabili standarde de genul asta esueaza in arbitrar. E de dorit ca standardele astea minime sa se stabileasca de la sine (chiar daca dureaza un timp) in fiecare caz in parte.

    Acum, in legatura cu existenta altor optiuni, cred ca ar trebui sa se faca diferenta intre o situatie in care niste conditii independente de vointa nimanui te fac sa iei o decizie (de ex. saracie extrema) si constrangeri externe venite din partea guvernelor sau a altor institutii. Doar in al doilea caz vorbim de restrangerea libertatilor. Parerea mea e ca sweatshop-urile trebuie denuntate in principal in cazurile in care compania respective se bucura de sprijinul unor guverne criminale si corupte.

    3. Nu imi dau seama in ce mod sweatshopurile sunt cauza unei societati statice in Occident. hai sa fim seriosi, putini sunt cei care traiesc din dividende! Dimpotriva, sweatshop-urile ameninta locurile de munca din tarile dezvoltate (de asta se si crizeaza onorabilii cetateni), facand necesara, totusi, crearea unor noi locuri de munca in alte sectoare. E improbabil ca societatea occidentala din viitor sa traiasca din exploatarea capitalului si nu a muncii. La urma urmei, si in momentul revolutiei industriale se punea problema asta (masinile vor face totul pentru noi si omenirea va sta cu burta la soare).
    Personal, mi se pare ca mai degraba protectia sociala excesiva si alte masuri protectioniste ale guvernelor de acolo sunt cauzele lipsei de dinamism din unele societati occidentale.

    In schimb sunt absolut de acord cu ideea ca datele problemei se modifica radical in tari cu regim politic dictatorial/totalitar etc. Nu putem sustine libertatea corporatiilor in tari in care libertatea indivizilor e incalcata flagrant.

    Pe de alta parte, toti denunta sweatshopurile dar ignora faptul ca, in unele cazuri in care au fost inchise in urma protestelor occidentalilor, populatia din tarile respective a avut drept alternative criminalitatea, prostitutia, traficul de finite umane. Ce e preferabil?

    In alta ordine de idei, nu reusesc sa citesc articolul lui Rockwell: apparently niste activisti draguti nu suporta libertatea de exprimare si au inlocuit toate link-urile catre articole de pe site-ul lui, asa ca acum intri pe pagina Fox movies.

  • Salut, Paula si multe multumiri pentru comentariile foarte bune.

    1. Sunt de acord ca problema aceasta a limitei este foarte spinoasa. Pe de alta parte mi se pare intolerabil ca o companie care se supune legislatiei in tara ei de origine si are o durata a saptamanii de munca de 40 de ore, sa pretinda intr-o tara subdezvoltata 75 de ore de pilda.
    Fireste, nu am nici o problema cu munca peste program, insa una este cand ea este prestata de programatorii superdestepti de la Google (care se spune ca lucreaza si 14-16 ore pe zi) pentru ca asa vor ei, si o fac in conditii superbune, si alta este cand sarmanii manufacturieri ai lumii a treia sunt constransi sa o presteze.

    3. Aici sunt constient ca argumentul este destul de slab, insa nu cred ca este complet aberant. Nu cred ca diferentele pe PIB per capita dintre o tara foarte dezvoltata si una subdezvoltata sunt date numai de diferentele de productivitate. Conteaza si acumularile de capital. E evident ca un portar dintr-o tara bogata (Elvetia, sa zicem) nu este mai productiv decat unul din Angola (decat prin aceea ca deschide usile unor oameni mult mai bogati).

    Si sunt de acord ca protectia sociala excesiva din UE diminueaza dinamismul. Dar oare aceasta protectie sociala nu se face (si) prin suprataxarea capitalului?

    Iti multumesc inca o data pentru comentariul super pertinent si astept si altele 😉

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta