Nevoia de a semnifica

N

Am citit o povestire a lui Danilo Kis numita Enciclopedia Mortilor. (Sidenote: Oare de ce tindem sa numim borgesiene toate povestirile cu carti si biblioteci infinite?). Despre o enciclopedie detaliata a tuturor vietilor oamenilor de rand: cu inventare de posesiuni marunte, cu cataloage de fapte de zi cu zi, cu numele frizerilor si vanzatorilor si medicilor si politistilor cu care a intrat omul in contact. Pornita din dorinta de a conserva fiecare fapta. De a da sens fiecarei existente.

In feluri mai prozaice toti facem asta. Conservam (trecutul ca asa ne definim persoana – prezentul e momentan si rezultat al trecutului – desi mai sofisticat ar fi sa spunem ca prezentul e rezultatul interpretarilor din trecutul apropriat al trecuturilor mai departate).Pastram haine pe care sigur nu le vom mai imbraca, carti pe care nu vom apuca sa le citim sau mai des pe care nu le vom mai reciti, colectionam chestii, ne legam de mituri personale. Tine de uman (nu in sensul inalt, ci in sensul clinic :))

Si ma gandeam la un fel de epitaf de pe o carte a lui Harlan Ellison – nu il mai stiu exact dar era ceva de genul: Sa se stie ca, o data, pentru un scurt timp, am insemnat ceva. (Suna mai bine, trebuie sa-l caut)

Si mai ma gandeam la Dawking care descrie foarte frumos toata constiinta ca efecte colaterale si neurmarite ale drumului ADN-ului in a se autoreplica, cu sanse de izbanda cat mai mari.

Si mai ma gandeam la Facebook si Twitter si FourSquares care de fapt sunt despre acelasi lucru: despre nevoia umana de a spune ca sunt ceva, ca fac ceva, ca lasa ceva in urma, ca pentru un scurt timp au insemnat cate ceva.

Si poate ca si d-asta e scris postul asta, desi eu cred, cum credem toti ca toata lumea vrea sa faca revolutii – vorba Beatles-ilor, ca am ceva de spus 🙂

About the author

2 comments

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta