Conform Constitutiei (art. 74), “nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea”.
Am fost învățat, alaturi de zeci de mii de studenți de anul I la Drept, că așa e normal. Că altminteri poporul, cu impulsivitatea lui și lipsa de rațiune, ar putea să scadă impozitele dincolo de orice capacitate de funcționare a statului. Sau ar putea să decidă să facă nefuncționala capacitatea de coerciție penală a statului, prin amnistie și grațiere. Sau ar putea, într-o clipă de iraționalitate, să ne scoată din UE sau din NATO.
Asta deși orice inițiativă legislativă ajunge până la urmă în discuția și în procedura de vot a Parlamentului.
Nimeni insa nu a prevăzut situația când înșiși aleșii sunt cei emoționali și lipsiți de raționalitate. Când ei sunt cei care caută să distrugă, din interese proprii, capacitatea de coerciție penală a statului.
Astazi, într-o întâlnire privată și complet netransparentă a unui grup de interese – căci asta este PSD, se va discuta exact ceea ce îi este interzis prin Constitutiei poporului. Dacă să vina cu o propunere de amnistie și grațiere cu efecte asupra întregii societății.
Și mai mult decât atât, nu sa o prezinte Parlamentului, ci sa o treacă mișelește prin Guvern, fara discutii publice, fara acel răgaz care să permită societății să se exprime, fara acel minim de responsabilitate individuala a aleșilor pe care o implică procedura parlamentară.
Astăzi acest grup își va aroga ceea ce prin Constituție ii este interzis poporului. În interes absolut personal.