fbpx

Povestea albastra

P

Povestea albastra – Marguerite Yourcenar

Citeam undeva ca Memoriile lui Hadrian, amintirile fictionale ale imparatului roman scrise de Yourcenar, au ajuns sa fie introduse in bibliografia obligatorie a studentilor in istorie de la multe universitati americane. Si probabil, daca ar fi ca Hadrian sa fie resuscitat intr-un calculator (ca in povestirea lui Silverberg despre resuscitarea lui Pizaro si a lui Socrate), trasaturile lui ar fi cele stabilite de scriitoarea noastra. Cred ca acesta este cel mai mare compliment care i se poate face unui autor – fictiunea sa sa fi reusit sa modeleze realitatea (si asta ma duce cu gandul la una dintre povestirile mele favorite, “Tlön, Uqbar, Orbis Tertius” a lui Borges, povestire despre care am mai scris candva, cred). Si apropo de asta, mi-ar fi placut sa citesc un dialog intre Yourcenar si Borges – cred ca se aseamana mult prin luciditatea aproape cruda cu care au privit lumea. Si prin contrastul, rezolutia foarte puternica pe care o au scrierile ambilor.

Volumasul despre care vreau sa scriu cuprinde 3 povestiri, scrise in perioada de formare a autoarei si publicate postum.

Cea care da titlul, este o poveste aproape expressionista prin coloritul puternic, prin modul in care scenele curg unele in altele conduse in primul rand de emotie – o poveste despre expeditia unor negustori pe un taram indepartat, in cautarea unor smaralde. Povestirea trebuia sa faca parte dintr-o trilogie, alaturi de o poveste rosie si una alta, scrie in prefata. Din pacate, a ramas solitara, albastra ca femeia aceea a lui Matisse.

Cea de-a doua povestire din volum, “Intaia seara”, prezinta calatoria de nunta a unui pictor ratat care se se casatoreste pentru a scapa de o obsesie. Simularea in raport cu sotia, gandurile crud de lucide, parerile sale despre femei scrise pana la urma din jocul de identitati intre tanara autoare (24 de ani la momentul scrierii nuvelei) si tatal ei.

A treia, “Farmece”, povesteste un ritual de dezvrajire intr-un sat italian. O poveste despre descoperirea in interior a raului ca parte componenta a lumii (“… ei credeau ca preotul, in anumite zile ale anului, insemneaza copilul cand este dus sa fie botezat, predestinandu-l astfel serviciului dureros, dar necesar, de slujitor al raului.”)

Nu este opera de capatai a lui Yourcenar, insa este teribila din alt punct de vedere: sunt trei povestiri sfasietor de lucide ale unei tinere de 24-26 de ani. Asta este, cred eu, cel mai tulburator aspect al lor. Ne arata animalul fabulos care urma sa devina, complet dezbarata de fantasmari, de lirisme, de epitete fara rost, de intelectualisme sau de teribilisme. Si apropo de asta, imi aduc aminte de un vers care spunea ceva de genul “Piatra nu poate deveni om pentru ca nu este suficient de dura” (am sa-l caut si il voi pune intr-un post separat pentru ca suna mult mai bine”).

Ganditi-va ca aceasta scriitoare si-a facut planul lucrarilor majore la 24-28 de ani, si apoi a lucrat toata viata sa le infaptuiasca. Ganditi-va ca aceasta scriitoare si-a ales singura numele – este singura persoana din lumea asta care se numeste in acest fel. Si ganditi-va cum si-a scris identitatea in personaje precum Hadrian, Zenon din Piatra Filosofala, sau Alexis. Oameni singuri, pierduti, bantuiti intern, neintelesi de ceilalti. Si ganditi-va cat de greu este sa stapanesti aceasta privire launtrica, sa nu o lasi sa se transforme in deprimare, sa o transformi in discurs al alteritatii, si uneori sa scoti si perle senine din ea, precum cele din “Povestiri Orientale”.

Am sa continui cu un post pe tema Yourcenar, dupa ce voi citi si “Cu Ochii deschisi” – dialogurile ei cu Mathieu Galey, critic literar.

About the author

Add comment

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta