Am mancat o rosie mare si buna. Si mi-am adus aminte de obiceiul tatalui meu de cand eram mic, de fapt doar o vorba – caci nu cred sa se fi concretizat nimic vreodata – de a tine semintele unei legume (rosii sau pepene). Le strangea zicand ca trebuie replantate. O amintire din copilaria mea, o reminescenta din copilaria lui de la tara.
Si mancand rosia aia, dupa ce citisem The Windup Girl saptamana asta, mi-am zis in joaca ca ar trebui sa colectionez si eu seminte, asa cum colectionez carti. Fireste, nu o sa se concretizeze nimic. Dar pe de alta parte, poate deja traim intr-un inceput de distopie in care semintele plantelor, biodiversitatea, ne vor fi luate mai repede decat cartile. Poate suntem mai aproape de lumea din Windup Girl decat din Fahrenheit 451. Desi nici in privinta cititului lucrurile nu stau prea bine. Si nu-i nevoie sa arzi carti se pare, e suficient sa obisnuiesti oamenii sa nu citeasca de placere, cum zicea cineva.
In fine, cert este ca genul de seminte terminator de la Monsanto sau alte companii similare sunt una dintre cele mai abjecte strategii de lock-in care pot exista. O deternare a naturalului. Ganditi-va ca poate peste cateva decenii copii nu vor mai putea invata adevarul ala simplu ca agricultorul salveaza cele mai bune seminte ca sa le replanteze, si astfel sa obtina ceva mai bun. Si privind mai larg, cred ca discutia pe paradigma secolului 21 in privina monopolurilor va fi nu despre cote de piata dominanta, ci despre strategii de lock-in, despre neportabilitate in folosirea serviciilor de internet, despre aservirea datelor oamenilor si mecanismelor naturale (in farma, biotehnologii etc).
fara seminte nu putem incolti cum trebuie :))
Cred ca economia de piata este cea care influenteaza calitatea, unde este cerere mare se merge mult pe ideea ”las-o ba ca merge asa”