fbpx

silent 9

s

Ieri ii spuneam cuiva ce apreciez eu la Mozart: puritatea simtirii. Bucuria e bucurie si tristea e tristete si ambele sunt atat de clare, in interiorul structurilor formale de high austrian classic. Sunt vazute rotund ca si cum ar fi desfasurate pe o sfera, si ar exista un ochi care vede si din centrul sferei dar si din fiecare punct exterior sferei. Sa notez aici ca atunci cand eram mic numeam cercurile si sferele – rotunduri. Cineva mi-a zic acum cateva saptamani ca esti zen nu atunci cand nu suferi si nu te bucuri, ci atunci cand suferinta sau bucurinta inceteaza sa iti faca rau. Cam asa si cu Mozart si claritatea lui. Momentul punctiform, dar etern in sinea lui, si this shall pass too.

Ma uitam astazi la taica-miu si vedeam cu cata placere ii place sa dea ordine meseriasilor. Si meseriasii se supun cu placere. Eu sunt mult mai explicativ, de prea multe ori. Si explicatia poate ca dilueaza sensul actiunii. Poate ca oamenii vor mai degraba o cale, decat o poveste.

Si tot ieri ma gandeam la valori de prag. Cand devine ceva rau, malefic, inacceptabil? Sa spunem ca am dori sa eradicam cancerul din lume. Majoritatea ar accepta sacrificiul unui tap ispasitor uman. Dar daca ar fi cunoscutul lor? Dar daca ar fi o mie de oameni? Dar daca am steriliza 100 de milioane? Cam asa si cu comunismul si nazismul. De asta le gasim abjecte. Pentru ca idealurile lor utopice implica anihilarea a mult prea mult – atat in termeni de victime umane, cat si in termeni de rescriere a culturii, civilizatiei, emotiilor. Cam asa si cu vietile noastre – cat sens au sacrificiile? Sau mai degraba unde isi pierd ele sensul?

About the author

Add comment

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta