Am recitit respectiva nuvela a lui Shepard zilele trecute. Eu o am intr-un colectie insa poate fi gasita si online (intr-o forma nu foarte citibila, dar cred ca poate fi pusa intr-un doc, convertita in epub sau mobi etc).
Este una dintre cele mai puternice discursuri despre conditia umana – un discurs la fel de puternic ca cele ale lui Dostoievski sau Tolstoi sau Camus sau Mann.
Arhetipul societatii este inchisoarea, iar inchisoarea si conceptiile despre pedeapsa definesc societatea. Si cumva, paradoxal, inchisoarea poate oferi suprema libertate si poate implini potentialul de explorare interioara. Putem cunoaste o societate dupa subteranele ei si dupa modul in care isi trateaza detinutii. Dar mai ales dupa cum si-i defineste, cum si-i alege. De la poporul inchis al Coreei de Nord, infernurile naziste sau gulagurile Siberiei, pana la formele de privare de libertate aproape simbolice ale tarilor nordice, de la subteranele umede tariste la “open space”-urile americane contemporane sau la spartul pietrei sub cerul liber.
Este irelevanta crima personajului din Jailwise – ar putea la fel de bine sa fie o crima necunoscuta a la Procesul. De fapt inchisoarea din Jailwise aduce cumva cu Castelul lui Kafka – mixat cu catacombele piranesiene. Un loc al autocautarii incete, cu legitati necunoscute (poate de fapt absurdul e neintelegerea paternurilor). Cumva seamana si cealalta inchisoare: labirintul-biblioteca in care bibliotecarii, vietuitoarele efemere, trudesc la ceva care depaseste capacitatile de intelegere, a carui mostruozitate vine din scara temporara si spatiala gigantica. Cumva inchisoarea si stupul si capul si aglumerarea urbana si viata si biblioteca sunt intersanjabile. E tortura sortita tuturor, cand lipseste gradina. Si totusi intotdeauna e loc de gradina, daca ne dorim cu adevarat.
Stiu, aberez pe langa subiect, nu spun nimic despre nuvela in sine. Pentru ca nu vreau sa rapesc placerea celor doi-trei oameni care poate o vor citi pornind de la postul asta. Si pentru ca o poveste buna nu merita sa fi distrusa prin rezumare schioapa. Zic doar atat: e o opera de arata adevarata, in traditia marilor nuvele de secol XIX si inceput de XX – cele care vrbesc printr-un personaj despre lumea intreaga si despre inca ceva in plus – arderea sufletului, sau poate renastere alchimica sau poate moarte.
De fapt puteam sa spun doar cititi Jailwise si ar fi fost acelasi lucru 🙂
