fbpx

World War Z

W

Nu prea ma omor dupa carti cu zombii, varcolaci, vampiri si alte lighioane asemenea. Cumva nu prea vad utilizatea lor ca vehicule narative. Ce snob suna :)) – adica nu vad la ce sunt buni – cu ce vin in plus fata de alte chestii. De pilda, are sens sa spui povesti/fabule cu animale antropomorfizate pentru ca poti scoate in evidenta mai usor niste stereotipuri de atitudine sau de gandire. Sau are sens sa spui povestiri din timpuri viitoare pentru ca poti inchipui personaje care altminteri nu ar avea loc in prezent. Sau poti sa mergi mult mai departe, poti sa flexibilizezi notiuni precum familia sau iubirea (cum a facut Heinlein in The moon is a harsh mistress) sau insasi fizica – cum face Egan in cartile lui. La fel, oniricul sau ucronicul – imi spun ceva, inteleg de ce exista. Dar zombii sau alte asemenea nu imi dau seama la ce sunt buni. De fapt nu pot intelege consolidarea lor ca gen. Dar probabil ca explicatia e mult mai simpla – sunt profitabili.

Si totusi am citit WWZ asta 🙂 Mai ales pentru ca imi plac cartile scrise din mozaicuri. WWZ e un fel de istorie orala a unei invazii a zombilor. Pe modelul inaugurat de Terkel cu The Good War. Cumva ruda din punct de vedere al formei cu Manhattan Transferul lui Dos Passos. O serie de povestiri (de fapt in WWZ mai mult interviuri/confesiuni/rapoarte ale unor supravietuitori ai invaziei – la circa 10 ani de la terminarea acesteia). De toate natiile: chinezi, rusi, arabi, latino-americani, europeni, dar mai ales nord-americani. Apropo de nord-americani, m-a enervat tendinta autorului de a-i pune pe astia neaparat la carma – adica rusii se transferoma in stat teocratic autoritar, conducatorii chinezi se dovedesc niste lasi si niste indolenti, doar americanii sunt in stare sa se regrupeze cu succes si pana la urma sa conduca mesianic cruciada, intai curatandu-si teritoriul si apoi ajutandu-i si pe ceilalti.

Altmineri, o carte citibila si captivanta – am citit-o in vreo doua nopti. Si dupa vreo doua zile (adica astazi) am cam uitat 95%. Cumva nu a reusit sa genereze sentimente puternice.   Uite, imi aduc aminte destul de bine de cazurile povestite in Hiroshima lui Hersey  (acum vreo doua ani, cred – mai ales povestea mamei cu cei doi copii mici) si simt inca suferinta acelor oameni pentru ca pur si simplu constientizez ca au existat.  Asa cum pot sa admir inteligenta discursului unui personaj (indiferent cat de fantast/absurd de backgroundul) pentru ca stiu ca in spate e autorul.  Dar durerea/teroarea unui om inexistent devorat fictional de un monstru imposibil nu prea genereaza catarsis in mine :)) De fapt tine si de talentul autorului – la Stephen King simt, totusi 🙂 Anyway mi se pare ca stilul asta potolit, controlat, de new journalism nu prea a mers cu subiectul. BTW, alta e povestea in cazul unei capodopere cum este Cu sange rece a lui Capote.

Si cam atat. Sa speram ca nu sequelul nu e Razboi si Pace Z :))

La anul apare si filmul – cu Brad Pitt in rolul principal, care va fi mai mult ca sigur hitul pentru weekendul de 4 iulie.

About the author

Add comment

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta